
Luck of the Irish
august 11, 2016 1:54In mijlocul Oceanului Atlantic o insula mica, ce pare tot timpul verde, a iesit la iveala. Pe ea si-au lasat amprenta celtii cei spirituali, vikingii cei violenti si cuceritori si legendele care au fost transmise prin viu grai. Irlanda, o tara mica care poate fi strabatuta pe lungime intr-o zi, dar a carei istorie si legende nici intr-un an nu pot fi relatate.
Pe cat de mica este Irlanda, pe atat de marete sunt peisajele ei. Oriunde intorci privirea vezi verdele ca de smarald al ierbii, vezi roua proaspata si racoroasa tremurand pe firele de iarba, vezi faleze abrupte si stanci amenintatoare si auzi prin ceata deasa zgomotul valurilor spargandu-se de mal. In aceasta tara mica, elfii si spiridusii sunt personajele principale, pe care localnicii mai ca jura ca le-au intalnit deunazi in padure. Daca doresti sa afli mai multe despre aceste nazdravane creaturi, nu trebuie decat sa te pui la taclale cu un localnic barbos in fata unei halbe inspumante de bere.
Batranul sfatos, un adevarat Ion Creanga in ale povestitului, iti va insirui numeroase povesti pline de aventura, haz si pe alocuri chiar inspaimantatoare, caci, nu doar “leprechaunii” cutreiera aceste meleaguri rurale. In noptile negre, in care nici stelele nu vor sa straluceasca, poti auzi strigatul jalnic si inspaimantator al unei Banshee. Aceste legende par ca prind viata in anumite parti ale tarii care si-au pastrat aspectul si traditiile rurale. Pentru cei care vor sa porneasca in cautarea olii cu aur a leprechaunilor, este important de stiut ca acesti mici spiridusi au tendinta sa se joace cu mintile oamenilor si uneori chiar sa dispara pe nepusa masa.
O lume ireala, frumoasa si aventuroasa in care parca tot vrei sa te pierzi. Dar Irlanda reprezinta mult mai mult decat elfi, spiridusi si legende locale. Irlanda reprezinta cateva milioane de locuitori mandri foc de mostenirea, de muzica si de dansurile lor care acum sunt apreciate in toata lumea.
Aceasta mandrie de a fi “irish” capata alte dimensiuni in data de 17 martie ale fiecarui an cand se serbeaza ziua Sfantului Patrick, aparatorul Irlandei. In toata tara si in marile orase unde sunt comunitati importante de irlandezi au loc serbari si festivitati. Toti irlandezii poarta verde, isi pun trifoi in piept si beau bere verde – isi canta mandria de a fi roscovani din neamul O’Brien.
Pentru a descoperi Irlanda in toata splendoarea ei, trebuie sa petreci cateva saptamani prin orase, sate si zonele stancoase, sau poti lua o doza super mega concentrata de Irlanda daca o vizitezi pe 17 Martie. Noi recomandam prima varianta pentru a scapa nevatamat.