SUA

SUA
5 - 2 votes

Despre SUA

Statele Unite ale Americii sunt una din destinatiile de calatorie cu adevarat minunate, o locatie cu o istorie complexa si multiple culturi, ce are de oferit foarte multe experiente celor care o viziteaza. Autostrazi legendare, orase care nu dorm niciodata, parcuri nationale spectaculoase, plaje scaldate de soare si deserturi aride – cu 50 de state dintre care puteti alege, o calatorie in Statele Unite ale Americii reprezinta intotdeauna o aventura la superlativ.

Nimic nu te poate pregati pentru prima oara cand vei admira zgarie-norii din Manhattan, peisajul care iti taie rasuflarea al Marelui Canion sau atmosfera vibranta din Las Vegas – iar acestea sunt doar cateva dintre atractiile importante ale acestei destinatii.

Desi se intinde din Seattle pana in San Diego, Coasta de Vest este dominata de statul California. Aici va veti dori cu siguranta sa vizitati leaganul inovatiei, San Francisco. De la randurile de cladiri pastelate pana la podurile marete, San Francisco este o adevarata delectare vizuala.

De la granita cu Canada in nord pana in Florida, Coasta de Est este o regiune diversa, ce indeamna la explorare. New York le are pe toate: arhitectura moderna, muzee si galerii renumite la nivel mondial, gastronomie clasica, magazine si centre comerciale si lista poate continua.

Regiunea centrala a Americii ofera atractii mari precum Chicago, St. Louis si Kansas City. Sudul reprezinta o atractie importanta pentru turisti, epicentrul cultural fiind New Orleans, un oras in care petrecerile pare nu se opresc niciodata.

Nu in ultimul rand trebuie sa amintim de Alaska si Hawaii, doua destinatii mai putin populare in randul turismului de masa. Ambele spectaculoase, de la tarmurile insorite ale „insulelor Aloha” pana la campurile inghetate ale „frontierei finale”, nu veti gasi in alta parte doua destinatii mai contrastante.

Exploreaza New York, una dintre cele mai importante metropole ale lumii

Bucura-te de natura in Parcul National Yellowstone

Experimenteaza atmosfera vibranta din Las Vegas

Condu de-a lungul Route 66, unul dintre cele mai faimoase drumuri din lume

Relaxeaza-te pe plajele din Miami

Admira peisajul impresionant al Marelui Canion

In regiunea de sud si in estul Muntilor stancosi temperaturile si umiditatea sunt ridicate in timpul verii. Florida, sudul Californiei si Hawaii au o clima tropicala si se bucura de temperaturi ridicate pe intreg parcursul anului. In regiunile nordice ale SUA, iernile sunt friguroase iar caderile de zapada sunt masive. Din punct de vedere al temperaturilor si precipitatiilor, cea mai buna perioada pentru a vizita SUA este aprilie – octombrie. Toamna este cel mai bun moment pentru a vizita New England si Marile Lacuri, culoarea peisajului fiind incredibila.

New York

Los Angeles

Miami

Diversitate etnica

SUA este cea mai diversa tara din lume din punct de vedere cultural si a treia cea mai populata din lume. Oameni din toate colturile globului au emigrat in America, astfel ca este foarte greu sa definim un „american tipic”. Majoritatea locuitorilor sunt de origine europeana. Fiind vorba despre un teritoriu vast, fiecare stat are propriile legi, valori, temperament si gusturi. Limba principala, vorbita pe intreg teritoriul tarii este engleza, insa exista si regiuni in care pe langa aceasta se vorbeste spaniola si franceza.

Toleranta religioasa

Datorita numeroaselor grupuri etnice in SUA se gasesc mai multe religii, fiind o destinatie toleranta din punct de vedere religios. Principalele grupuri religioase sunt crestinii (70.6%), iudaicii (5.9%), musulmanii (1.9%). Alte religii insumeaza 1.5%, iar restul de 20% nu apartin unei religii.

Travel tips

Respectati traditiile si obiceiurile locale.

Intotdeauna solicitati acordul inainte de a face fotografii cu localnicii, chiar si cu copiii.

Cumparati obiecte produse local. In acest fel veti participa la sustinerea economiei locale si la mentinerea mestesugurilor traditionale.

FAQ

Am nevoie de viza pentru a calatori in SUA?

Cetatenii romani care doresc sa viziteze SUA au nevoie de viza. Aceasta poate fi obtinuta la Ambasada SUA din Bucuresti.

 

Este tips-ul ceva obisnuit in SUA?

In SUA tips-ul este intotdeauna asteptat. Acesta reprezinta de obicei intre 15% si 20% din suma finala, insa puteti lasa mai mult sau mai putin, in functie de calitatea serviciului. Unele localuri au o cutie speciala pentru tips-uri, unde clientii pot lasa oricat doresc.

 

Cum este Internetul in SUA?

Accesul la Internet este foarte raspandit in SUA. Conexiunile wireless gratuite sunt disponibile peste tot in orasele mari, in special in jurul obiectivelor turistice.

 

Pot folosi telefonul pe durata calatoriei in SUA?

In zonele urbane veti putea beneficia de conexiune la retea prin roaming, insa in zonele rurale semnalul nu este intotdeauna prezent. Inainte de plecare trebuie sa va asigurati ca aveti serviciul roaming activat.

 

Gasesc ATM-uri in SUA?

In SUA se gasesc multe ATM-uri, in special in zonele urbane.

 

Pot folosi cardul de credit in SUA?

Cardurile internationale sunt acceptate in majoritatea hotelurilor, restaurantelor si magazinelor.

 

Care este pretul unei mese in SUA?

O masa intr-o cafenea sau restaurant: ~15 USD

Meniu la fast food: ~7 USD

Masa cu trei feluri de mancare, pentru doua persoane, intr-un restaurant: ~ 50 USD

Sticla apa: ~ 1,4 USD

Bere locala: ~ 4 USD

Cafea: ~4 USD

Siguranta

America este in general o destinatie sigura de calatorie. Cu toate acestea, infractiunile marunte sunt raspandite in jurul obiectivelor importante si in zonele urbane aglomerate. Nu va lasati bunurile nesupravegheate si evitati sa expuneti obiectele de valoare in public. Incercati sa evitati manifestatiile publice care pot sa apara uneori in marile centre urbane. Violentele impotriva turistilor sunt foarte rar intalnite, insa este recomandat sa va luati masurile de precautie enumerate anterior. Pentru cele mai noi alerte de calatorie pentru SUA este recomandat sa accesati periodic site-ul www.mae.ro.

Sanatate

SUA are unul dintre cele mai dezvoltate sisteme medicale din lume. Asigurarea medicala de calatorie este obligatorie pentru toate persoanele care doresc sa viziteze Statele Unite ale Americii.

Nu exista vaccinuri obligatorii inainte de calatorie. Cu toate acestea, este recomandat sa consultati un medic specialist cu 6-8 saptamani inainte de plecare. Pentru a evita eventuale probleme este recomandat sa respectati normele generale de igiena.

Recomandam sa evitati consumul de apa de la robinet, desi este considerata potabila – apa imbuteliata este o alternativa mai sigura. De asemenea, este recomandat sa consumati doar alimente bine gatite si sa spalati bine fructele sau legumele inainte sa le consumati.

Marele Canion

marele canion statele unite ale americii

Marele Canion este probabil cea mai populara atractie naturala din SUA si in acelasi timp si cea mai spectaculoasa. Sculptat de raul Colorado, Marele Canion creaza un peisaj care iti taie rasuflarea, cu pereti inalti si muchii ascutite. Partea de sud este cea mai vizitata din Parcul National Marele Canion, datorita centrului de vizitatori cu pasarela de sticla, precum si numeroaselor puncte de observare si platforme de unde vizitatorii pot admira aceasta minune a naturii. Sectiunea poate fi vizitata doar in perioada mai – octombrie din cauza ghetii si zapezii din timpul iernii.

Cascada Niagara

cascada niagara statele unite ale americii

Situata la granita SUA – Canada, Cascada Niagara este una dintre cele mai cunoscute caderi de apa din lume. Apa din lacul Erie curge in lacul Ontario peste trei cascade masive. Intr-o zi insorita, perdeaua de apa ce se ridica in jurul cascadei poate fi observata din Turnul CN aflat in centrul orasului Toronto, pe malul opus al lacului Ontario.

Casa Alba

casa alba washington statele unite ale americii

Casa Alba este resedinta oficiala a presedintelui Statelor Unite ale Americii, fiind inclusa lista principalelor atractii turistice din Washington. Cladirea istorica a servit drept locuinta pentru toti presedintii americani, cu exceptia lui George Washington. Casa Alba a fost construita in 1792, iar dupa ce a fost arsa de catre trupele britanice a fost reconstruita in 1818. Tururile cu ghid sunt gratuite, insa rezervarea trebuie facuta cu cel putin 3 saptamani inaintea vizitei.

Parcul National Yellowstone

parcul national yellowstone statele unite ale americii

Parcul National Yellowstone isi intampina vizitatorii cu un peisaj dramatic si fenomene naturale minunate. Gheizerele si izvoarele termale, impreuna cu cascadele incredibile de-a lungul raului Yellowstone sunt doar cateva dintre atractiile principale din aceasta destinatie. Yellowstone este cel mai vechi parc national din SUA si gazduieste de asemenea o fauna salbatica bogata cu specii precum bizoni, oi salbatice, antilope si ursi grizzly.

Times Square

times square new york statele unite ale americii

Situata in inima Manhattanului, Times Square este renumita pentru panourile publicitare colorate, numaratoarea inversa de Anul Nou si pentru multimea constanta de oameni. Motivul principal pentru a vizita aceasta locatie este atmosfera electrizanta pe care o poti simti in orice moment al zilei. Cu toate acestea, pentru o experienta completa, Times Square trebuie vizitata dupa lasarea intunericului.

Podul Golden Gate

golden gate los angeles statele unite ale americii

Ridicandu-se deasupra Golfului San Francisco, Podul Golden Gate este unul dintre cele mai recunoscute simboluri ale statului California. In contrast cu albastrul apei, culoarea rosiatica a podului reprezinta un accent estetic ce aduce unicitate orasului. Podul este cu atat mai spectaculos atunci cand este inconjurat de ceata si doar cele doua varfuri ale pilonilor principali sunt vizibile.

Las Vegas Strip

las vegas statele unite ale americii

Desi este situat la sud de oras, bulevardul Las Vegas Strip este considerat principala atractie pentru vizitatorii statului Nevada. De-a lungul celor aproape 7km veti gasi cele mai populare hoteluri, care au in interior cazinouri - Caesars Palace, MGM Grand, Excalibur sau Bellagio. Multi artisti de renume mondial au adeseori spectacole in aceste locatii, atragand milioane de vizitatori in fiecare an.

Statuia Libertatii

statuia libertatii new york statele unite ale americii

Proiectata de sculptorul francez Frederic Auguste Bartholdi, Statuia Libertatii a fost un cadou din partea Frantei pentru Statele Unite ale Americii. Figura reprezinta zeita romana Libertas si a devenit atat un simbol al libertatii cat si o modalitate de a le ura bun-venit imigrantilor. Statuia Libertatii poate fi admirata din diferite parti ale orasului, precum Battery Park, insa cea mai buna modalitate este o vizita pe Ellis Island.

Empire State Building

empire state building new york statele unite ale americii

Cu o inaltime de 381 de metri, Empire State Building a detinut timp de 40 de ani titlul de cea mai inalta cladire din lume. In prezent aceasta este al cincilea cel mai inalt zgarie-nori din SUA si ocupa locul 34 in lume. Cladirea a fost declarata monument national istoric in 1986 si este considerata una dintre cele sapte minuni ale lumii moderne de catre American Society of Civil Engineers.

Muntele Rushmore

muntele rushmore statele unite ale americii

Celebrul monument a fost cunoscut sub numele de „Cei Sase Bunici”, insa a fost redenumit in 1885 dupa avocatul newyorkez Charles E. Rushmore. Memorialul National Muntele Rushmore se afla in Keystone, Dakota de Sud si este format din sculpturile primilor presedinti americani – George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln si Theodore Roosevelt. Constructia a inceput in 1927 si a fost finalizata in 1939, insa din lipsa fondurilor au fost sculptate doar capetele celor 4 presedinti.

Holywood

hollywood california statele unite ale americii

Holywood se afla la aproximativ 12 km de centrul orasului Los Angeles, la poalele Muntilor Santa Monica. Gazduind celebrul semn Hollywood, acesta este locul de nastere al industriei de film americane. Majoritatea vizitatorilor vin la Holywood sa experimenteze atmosfera orasului, sperand in acelasi timp sa se intalnesca fata in fata cu o vedeta sau actorul preferat. Cu toate acestea, aici exista o varietate de atractii naturale si culturale, inclusiv drumetii, echitatie si muzee.

Parteneri