ramadan ghid de calatorie

Ramadan 2018 – Ghid de calatorie in timpul Ramadanului

mai 24, 2017 10:13
Publicat de Andrei

Ramadan 2018 - Despre luna Ramadanului

Unul dintre cei 5 stalpi ai Islamului, Ramadanul este a noua luna a calendarului islamic si totodata luna in care musulmanii din toate colturile lumii postesc.  Astfel, de la rasarit si pana la apus acestia nu mananca, nu beau apa si nu au voie sa intretina relatii sexuale. Totusi, odata rupt postul seara toti isi reaiau activitatile in mod normal, pana a doua zi inainte de prima rugaciune, cand reintra in post.

Anul acesta Ramadanul incepe miercuri, 16 mai si se termina joi, 14 iunie, desi aceste date pot sa varieze in functie de posibilitatea observarii lunii. Aceasta este cea mai importanta sarbatoare islamica si este comemorata  prin post negru si rugaciune. Intreaga luna de Ramadan reprezinta o apropiere de Dumnezeu prin exersarea autocontrolului si stapanirii de sine in fata tentatiilor. De asemenea, luna Ramadanului este o perioada de generozitate fata de cei aflati in nevoie.

Reguli ce trebuie respectate daca vizitezi o tara islamica in timpul Ramadanului

Calatoriile in tarile arabe de Ramadan pot reprezenta o experienta spirituala si culturala unica. Explorarea oricarei destinatii islamice in timpul Lunii Sfinte implica respectarea anumitor reguli si norme sociale.

  • Purtati imbracaminte modesta, care sa va acopere umerii, pieptul si genunchii. Aceasta regula este valabila atat pentru femei cat si pentru barbati.
  • Puteti purta costumul de baie doar la plaja sau in apropierea piscinei.
  • Este foarte indicat ca nici turistii sa nu manance sau sa bea in zonele publice (pe strada, in magazine, etc). In unele tari acestea sunt interzise prin lege, totusi in tarile turistice localnicii sunt foarte obisnuti si toleranti. De asemenea, hotelurile si anumite restaurante sunt deschise ca in orice alta perioada a anului.
  • Afisarea afectiunii intre un barbat si o femeie in public trebuie evitata.

De multe ori inteles gresit de cultura occidentala, postul din luna Ramadan pentru musulmani nu aduce o atmosfera de tristete.  Aceasta perioada este privita ca o luna de sarbatoare, in care familiile se unesc pentru a celebra impreuna credinta in Dumnezeu. Intr-o paralela mai convingatoare, in acelasi fel crestinii postesc pentru ca mai apoi sa sarbatoreasca Craciunul sau Pastele.

Pentru vizitatori, Ramadanul este un moment bun pentru a experimenta traditii autentice. In fiecare seara, dupa chemarea la rugaciunea de la apus, are loc cina de Iftar, o adunare la care musulmanii participa impreuna cu toata familia. Aceasta reprezinta sfarsitul postului pentru ziua respectiva si este marcata printr-un adevarat festin gastronomic.

Sfarsitul Ramadanului este marcat printr-o sarbatoare de trei zile, Eid Al-Fitr, in timpul careia familiile se reunesc si impart daruri.  

La ce sa te astepti daca vizitezi o tara islamica in timpul Ramadanului

Unele restaurante si cafenele vor fi inchise in timpul zilei, fiind deschise dupa apus.

Unele tururi si programe de vizitare se pot modifica.

Majoritatea hotelurilor servesc mancare si bautura in timpul zilei non-musulmanilor.

Majoritatea mall-urilor si centrelor comerciale sunt deschise in timpul zilei sau functioneaza cu program modificat.

Unele hoteluri servesc bauturi alcoolice in timpul zilei, altele doar dupa apus.

Multe obiective turistice si institutii functioneaza cu program modificat.

Desi foarte multe persoane evita calatoria intr-o tara musulmana in perioada Ramadanului, in tarile in care turismul este o activitate principala, bunul mers al lucrurilor nu este in nici un fel impiedicat de aceasta sarbatoare, ci din contra, vizitatorii pot experimenta atmosfera deosebita din timpul serilor.

ramadan